“Ceva se intampla cu mine la Viena…” - apologetica unei obsesii

Sunt hrana pentru cate un ego. In recipiente prost sigilate ma vand putin cate putin, asemenea mancarii uscate pentru pestii - tubifex orgasmic - spre amortirea simturilor celor mult prea flamanzi. Cu inima-n perfecta stare imi place sa pozez in poduri. Desenez cateodata cu pix o crapatura pe aorta si ma sui pe acoperisuri sa urlu. Ca doar sufar. Sunt frant. Numai sa nu se rupa norii si sa ploua. Sa nu se duca cerneala. M-as trezi acolo gol, cu cerneala scurgandu-se pe organul genital in deruta, picatura cu picatura, pe preput in jos, spre nemurire. Demascat ca un vraci impostor. Am vandut leacuri pretioase, stoarse din buruieni eterne, tamaie pe care nu o cunosteam. De-as putea doar sa profit. Sa fi intins mai des cate un brat si sa masez ceafa pana la lichefiere. La ce folos? Obsesia mi-e fugita peste oceane. "Ceva se intampla cu mine la Viena." zicea un glas. Ceva se intampla cu mine in orice loc in care mi-am scuturat celule moarte. Ceva se intampla cu obsesia mea. Neterminatul te macina. Dar cum sa termini ceva ce-i neinceput? Cred ca o iubeam, si ei ii era teama de adoratia mea sincera, gratuita, inexplicabila. La varsta ei trebuiau gasite explicatii.
Un produs Blogger.